Muzica rock a fost influențată de diverse genuri muzicale afro-americane de la sfârșitul anilor 1940 până la începutul anilor 1950, precum gospel, blues, country, jazz, și boogie-woogie. Și, deși termenul “Rock ‘n’ Roll” nu a fost inventat până la începutul anilor 1950, unele urme ale genului puteau fi auzite în înregistrările de blues din perioada anilor 1920-1930.
Iată care sunt factorii ce definesc muzica rock ‘n’ roll așa cum o cunoaștem noi:
1. Instrumente electrice
Rock ‘n’ roll-ul a fost inventat într-o perioadă cu progrese majore în materie de instrumente muzicale. La acea vreme, amplificatorul, microfonul, chitara electrică și discul de 45 rpm erau recent dezvoltate. Configurația instrumentală de bază pentru trupele rock include aproape întotdeauna un bas electric și o chitară. Dar multe trupe au încorporat clape și chitare acustice. Rock and roll-ul clasic cuprindea 2 chitare electrice: una principală și una pentru ritm, însoțite de un bas și o baterie.
2. Energie propulsoare
Energia muzicii rock este motivul pentru care atât de mulți oameni o iubesc. În comparație cu alte genuri muzicale populare din anii 1940 și 1950, muzica rock avea cea mai mare energie propulsoare, ceea ce i-a conferit un interes general în rândul tinerilor.
3. Ritmuri
Majoritatea cântecelor rock sunt scrise în timpi de 4/4. În ceea ce privește ritmul, melodiile rock se încadrează, de obicei, în intervalul 100-140 bpm.
4. Subiecte lirice
Spre deosebire de country, fold, blues și alte genuri muzicale, muzica rock ‘n’ roll are un conținut liric impresionant, astfel că, uneori, versurile sunt comparate cu poezia fină.
Primul cântec rock
Primul cântec rock este un subiect de dezbatere. Unii spun că “The Orioles”, scris de Deborah Chessler și lansat în noiembrie 1948, ar fi fost primul cântec rock. Cu toate acestea, deoarece cântecul nu conținea o chitară distorsionată, mulți muzicieni și fani consideră că “Rocket 88” din 1951 a lui Jackie Brenston este prima piesă cu adevărat rock ‘n’ roll.
Originea numelui rock ‘n’ roll
Se spune că marinarii din secolul al XVII-lea au folosit expresia “rocking and rolling” pentru a se referi la mișcarea navelor pe apă. Termenul a evoluat de-a lungul anilor și a ajuns să fie folosit pe scară largă pentru a se referi la dans sau chiar la sărut. Dar, spre deosebire de alți termeni care aveau în spatele lor o semnificație ascunsă, fraza a fost acceptată pe scară largă ca un termen de argou obișnuit. Mai târziu, când muzica rock a devenit proeminentă, termenul s-a răspândit printre muzicieni și fani.
Stiluri și genuri de muzică rock
Anii 1950
Au fost anii în care rock ‘n’ roll-ul a început să se răspândească în Statele Unite, în special în rândul adolescenților. Artiști precum DJ Alan Freed, Chuck Berry și Fats Domino sunt creditați pentru popularitatea pe scară largă a muzicii rock la mijlocul secolului XX. Pe atunci, rock ‘n’ roll-ul era diferit de orice alt gen, în mare parte datorită versurilor sale liberale și a energiei.
Natura conservatoare a dominat cultura țării în anii 1950 și nu este surprinzător faptul că acest lucru s-a reflectat în muzică și în alte forme de artă. Popularitatea în creștere a genului s-a confruntat cu unele provocări, în special pentru că era privit ca un protest împotriva valorilor tradiționale. Totuși, acest lucru nu i-a împiedicat pe oameni să asculte muzică rock.
În aceeași perioadă a avut loc și ascensiunea lui Elvis Presley, care a continuat să dezvolte o moștenire ce l-a făcut “Regele Rock ‘n’ Roll-ului” de necontestat, în opinia unui număr masiv de critici și fani ai muzicii.
Anii 1960
Anul 1962 a marcat începutul “Invaziei Britanice”, care reprezintă abordarea britanică a muzicii rock americane. Perioada a fost caracterizată de dominația formațiilor britanice asupra scenei muzicale rock. În scurt timp, trupe precum The Beatles, The Searchers From Liverpool, Gerry & the Pacemakers, The Dreamers și The Rolling Stones au dus acest gen muzical la un nou nivel de libertate și sălbăticie. Aceste trupe au combinat influențele americane cu energia propulsoare pentru a crea un stil muzical rock ‘n’ roll care a definit “Invazia Britanică” din acea perioadă. Ca urmare a succesului lui Chuck Berry, noile grupuri erau capabile să producă și să lanseze albume rock ‘n’ roll complete în loc de single-uri. De asemenea, au adoptat teme tinerești și de rebeliune sexuală.
Piesa “I Want to Hold Your Hand” a trupei The Beatles a fost întotdeauna asociată cu invazia britanică datorită poziției sale de 7 săptămâni pe primul loc în Billboard Hot 100. Existența single-ului în clasament a durat o perioadă și mai lungă, ajungând până la 15 săptămâni. Trupa a fost invitată la emisiunea The Ed Sullivan Show în februarie 1964, atrăgând atenția a aproximativ 73 de milioane de telespectatori din cele 50 de state. Dominația The Beatles nu s-a oprit aici, deoarece trupa a ajuns să dețină 12 locuri în Billboard Hot 100 timp de o săptămână întreagă, ocupând primele 5 poziții. Toate aceste evenimente au făcut ca trupa Beatles să devină cea mai bine vândută formație rock din toate timpurile.
Bineînțeles, în topuri au fost incluși diverși artiști și trupe rock britanice, în afară de The Beatles, printre care The Mindbenders, The Rolling Stones, The Animals, Herman’s Hermit, The Kinks, Dave Clark Five, Petula Clark și Manfred Mann.
Anii 1970
Anii 1970 au fost perioada în care s-au născut diverse subgenuri ale muzicii rock. Printre acestea se numără hard rock, soft rock, heavy metal și glam rock. Deoarece muzica rock cu caracter psihedelic a predominat în anii 1960, apariția unor subgenuri de rock mai grele, mai întunecate și mai agresive în anii 1970 a avut sens. Deep Purple, Led Zeppelin, Eagles, Black Sabbath și Aerosmith se numărau printre cele mai proeminente nume din industrie în acea perioadă.
Aceeași perioadă a fost martoră la făurirea glam rock-ului, un subgen al muzicii rock în care membrii trupei purtau machiaj, haine și coafuri exotice. Queen este exemplul perfect al stilului muzical glam rock. Grupul a lansat videoclipul său iconic “Bohemian Rhapsody” în 1975. Acesta este considerat de mulți ca fiind unul care a schimbat jocul. Acesta a deschis calea pentru atracția mainstream a MTV.
Mai mult, grupurile rebele care au respins comercializarea muzicii rock au văzut lumina zilei, dezvoltându-și subcultura cu punk rock. Punk rock-ul a fost menit să ajute artiștii în ascensiune să pătrundă în industrie cu resurse mici sau deloc, urmând mantra citată greșit, “dacă poți cânta trei acorduri, poți forma o trupă”. Unele dintre cele mai faimoase trupe britanice de punk rock au fost The Stooges, The Sex Pistols, The Ramones și The Damned.
Anii 1980
La începutul anilor 1980, comercializarea intensă a rock ‘n’ roll-ului, la care se asistase în anii precedenți, începea să se estompeze, ceea ce a dus la apariția unor subgenuri și mai numeroase decât punk-ul. Muzicienii au numit stilul de muzică rock din acea perioadă “noul val”, care împrumuta elemente din punk-rock, reggae, muzică pop, synth-pop, funk și art-rock.
Trupe englezești precum Depeche Mode au deviat spre versuri de cântece introvertite, deschizând calea pentru apariția post-punk-ului. De cealaltă, trupe americane precum R.E.M. au urmat aceeași cale. Multe dintre aceste trupe au lansat hituri populare care au avut un mare succes la posturile de radio universitare, ceea ce a făcut ca oamenii să numească acest stil de muzică “college rock”, care mai târziu va evolua în ceea ce cunoaștem astăzi ca rock alternativ.
După cum îi spune și numele, rockul alternativ, sau indie, era pur și simplu o alternativă la muzica rock mainstream din acea perioadă. Cele mai multe trupe de rock alternativ au încheiat contracte cu case de discuri mici și independente, de unde și denumirea de rock “indie”. Recunoașterea rockului alternativ a dus la crearea de către Billboard a unui top dedicat rockului alternativ în 1988.
Anii 1990
Rockul alternativ a continuat să înflorească și în anii ’90. Acel deceniu a fost consacrat grunge, un subgen al muzicii rock alternative care s-a dezvoltat la Washington. Acest stil de rock a fost inspirat de mișcarea punk, împrumutând elemente din heavy metal și hardcore punk.
Printre caracteristicile sale se numărau fuzz, feedback, versuri apatice, alienare socială, teme de umor negru și distorsiuni de chitară. Grunge a fost modul artiștilor de a se răzvrăti împotriva muzicii mainstream, respingând imaginile glorificate ale muzicienilor populari din acea perioadă. La început, grunge a fost privit ca un fenomen local, în special în Seattle și în regiunile învecinate, dar după ce piesa “Smells Like Teen Spirit” a trupei Nirvana a devenit un hit masiv, grunge a fost recunoscut și acceptat la scară mai largă.
Grupuri precum Mudhoney, Melvins, Skin Yard și Green River au condus mișcarea grunge din ultimul deceniu al secolului XX. Diferite albume grunge au ajuns în topul 100 al celor mai bine vândute albume, printre care Badmotorfinger de la Soundgarden, Ten de la Pearl Jam și Dirt de la Alice in Chains. În plus, casele de discuri au continuat să semneze cu o mulțime de trupe grunge din Seattle. Cu toate acestea, popularitatea subgenului a început să se estompeze în timp, fiind înlocuit de un stil “post-grunge” de rock alternativ și Britpop.
Anii 2000
Anii 2000 au fost perioada în care accesul la internet s-a răspândit exponențial. Acest lucru a permis muzicienilor amatori să învețe destul de ușor despre rădăcinile muzicii rock și despre toate subgenurile diferite care s-au format de-a lungul anilor.
Artiștii au folosit elemente din muzica rock mai veche și le-au amestecat în moduri creative. De exemplu, The Arctic Monkeys au venit cu propriul lor stil indie rock, în timp ce The Strokes au pus accentul pe post-punk. La începutul anilor 2010, diverse trupe au fost pionieri în inventarea unui nou stil de rock psihedelic, de care nu se mai auzise până atunci. Acestea au amestecat în piesele lor shoegaze din anii ’90 și rock cu chitară din anii ’60. Alți artiști notabili care au reînviat originile muzicii rock sunt Lana Del Rey și St. Vincent.
Începând cu anii 2010, politica a fost tema principală a muzicii rock, de la piese care vorbesc despre rasism până la cântece pur și simplu politice care critică anumite mișcări politice. Bob Dylan, Gart Clarke și Good Souls s-au numărat printre artiștii care au deschis calea pentru ascensiunea muzicii de protest.
