James Brown, Apollo, New York, 24 octombrie 1962
În concertul său din 1962, James Brown, deja bine cunoscut în lumea R’n’B și soul, a atins noi culmi. În cea mai bună formă a sa, Brown a oferit unui public înfierbântat un spectacol înflăcărat și plin de energie, dând din plin din trupul și sufletul său, alternând fără dificultate între melodii lente și frenetice. Ritmul, secțiunea de alămuri și corifeii Famous Flames au contribuit la energia sa vivace și adesea contagioasă de pe scenă.
Bob Dylan, Newport Folk Festival, 25 iulie 1965
În această zi din 1965, Bob Dylan a întruchipat rock’n’roll-ul. Anunțat ca fiind “omul care a popularizat muzica folk în rândul publicului american, aducându-i poezia”, a surprins organizatorii și festivalierii sosiți cu toate echipamentele electrice. Spre disperarea publicului și chiar în ciuda unor huiduieli nedorite, a revitalizat cântecele sale folk și a propus altele noi. Mai mulți fani au fost nedumeriți, dar în general au primit cu entuziasm noua versiune rock.
The Beatles, Shea Stadium, 15 august 1965
Acesta a fost primul concert rock organizat pe un stadion. La vremea respectivă, publicul de 56.000 de spectatori a stabilit un record. The Beatles au sosit cu elicopterul, pentru a scăpa de fanii isterici care țipau atât de tare încât muzicienii înșiși au fost nevoiți să-și astupe urechile.
Jimi Hendrix, Monterey Pop Festival, 18 iunie 1967
Paul McCartney a fost cel care i-a propus unui chitarist necunoscut pe nume Jimi Hendrix să cânte la Festivalul Monterey. Eroul chitarei a oferit cea mai fermecătoare prestație a sa, cântând cu dinții, interpretând riff-uri în spatele capului, totul cu o ușurință șocantă.
La sfârșitul setului, Jimi Hendrix era în flăcări! În timpul unei versiuni sălbatice și senzuale a piesei Wild Things, acesta și-a scăpat chitara, a sărutat-o cu un “la revedere” și, stropind-o cu benzină, a aprins instrumentul în flăcări. În genunchi, cu brațele ridicate, Hendrix părea să facă o vrajă dorind ca chitara să se ridice. Ridicându-se în picioare, a apucat brusc gâtul chitarei în flăcări, a azvârlit-o și a sărit în publicul care, nu în mod surprinzător, a rămas cu privirea înmărmurită și perplexă. “A fost ca un sacrificiu. Îmi iubesc chitara”, a recunoscut ulterior chitaristul.
Johnny Cash, Închisoarea Folsom, 13 ianuarie 1968
Luptându-se cu întrebări legate de răscumpărare și iertare, Cash, alias “omul în negru”, a cântat în fața a o mie de deținuți în timpul unei ambianțe întunecate și grele. Acest public special, de teama unor reacții negative, nu a îndrăznit să-și manifeste entuziasmul și a stat pe tot parcursul concertului în tăcere.
The Rolling Stones, Hyde Park, Londra, 5 iulie 1969
La trei zile după moartea prin înec a lui Brian Jones, care părăsise grupul cu doar o lună înainte, Rolling Stones, îmbrăcați în alb, au susținut primul lor concert după doi ani, în fața a 250.000 de spectatori. La începutul setului, Mick Jagger a citit cu voce tare poemul “Adonais” al lui Percy Bysshe Shelley, în semn de omagiu adus lui Jones, înainte de o lansare încărcată de emoție a fluturilor albi. Întregul concert s-a desfășurat într-o atmosferă tulbure și oarecum onirică, prin care s-a resimțit durerea pentru pierderea fostului membru al trupei, în ciuda dinamismului The Stones, a solo-urilor lui Mick Taylor, a prezentării noului chitarist și a dansurilor pitorești ale lui Jagger.
Woodstock, 15-18 august 1969
Woodstock a devenit legendă. Festivalul nu se dorea a fi decât o adunare simpatică a iubitorilor de muzică hippie într-o atmosferă bonomă. Dar când peste o jumătate de milion de participanți au venit să petreacă, festivalul a devenit rapid un paradis hippie incontrolabil de noroi, droguri, rock’n’roll.
Printre cele mai importante momente ale festivalului: Richie Havens, în deschidere, a îcântat un public din ce în ce mai nerăbdător, care a așteptat timp de trei ore sosirea altor cântăreți, întârziați de trafic. A fost nevoit să își epuizeze repertoriul de cover-uri și să repete mai multe cântece, dar a făcut-o cu atâta grijă și atenție încât și numele său a intrat în cărți datorită acestei prestații. De asemenea, publicul l-a descoperit pe tânărul Joe Cocker, care a oferit o versiune incredibilă a piesei ”With A Little Help Of My Friends” a trupei The Beatles. Sâmbătă, Carlos Santana, în vârstă de numai 22 de ani la acea vreme, se afla încă sub influența mescalinei (drog psihedelic) când a urcat pe scenă, împins să cânte rapid pentru a recupera timpul pierdut din cauza vremii nefavorabile. Cu toate acestea, grupul a oferit o prestație legendară. Publicul a dansat în noroi, în timp ce grupul a început o interpretare legendară a piesei “Soul Sacrifice”. Toboșarul, Michael Schrieve, în vârstă de 19 ani, cel mai tânăr din cadrul festivalului, și-a dezlănțuit talentul și a fost întâmpinat cu admirație.
Un alt moment de carte s-a petrecut la finalul festivalului: prestația lui Jimi Hendrix. În zorii zilei, “copilul voodoo” a perpelit urechile unui public letargic cu interpretarea sa a ”The Star Spangled Banner”. Versiunea sa dezintegrată și distorsionată a imnului american, a fost unul dintre momentele majore ale festivalului și a devenit unul dintre simbolurile luptei împotriva războiului din Vietnam.
Led Zeppelin, Earl’s Court, Londra, 25 mai 1975
Un total de cinci concerte au fost susținute la Earl’s Court în luna mai a anului ’75. Pe data de 25 însă, aceasta a durat patru ore. John Bonham execută un remarcabil solo de tobe de 20 de minute pe Moby Dick; un cântec pe care Plant l-a cântat anunțând cuvântul “dick” cu provocare. Solo-ul lui Page pe “Stairway to Heaven” a marcat și el istoria.
Pink Floyd, Earl’s Court, Londra, 4-9 august 1980
Acesta a fost primul concert al turneului ”The Wall” în Marea Britanie. Timp de șase nopți consecutiv, Pink Floyd a captivat atenția a 18.000 de spectatori care au asistat, fără să știe, la un adevărat spectacol. În timp ce imaginile animau fundalul scenei, avioane de vânătoare zburau deasupra capului, o marionetă animată a unui profesor monstruos, un porc negru gonflabil uriaș… și, bineînțeles, pe scenă, celebrul zid, construit cărămidă cu cărămidă și cântec cu cântec. Ultima cărămidă este așezată în timpul melodiei Goodbye Cruel World. După o pauză de cincisprezece minute, grupul a cântat în spatele zidului, ascuns de public. Până la final, cărămizile s-au prăbușit una câte una, cu distrugerea totală a zidului, într-o prăbușire teribilă care a zguduit scaunele spectatorilor
Live Aid, 13 iulie 1985
Sub conducerea lui Bob Geldolf, liderul trupei Boomtown Rats, a apărut cea mai mare operațiune muzicală de caritate din lume, Live Aid, cu scopul de a strânge fonduri pentru a ameliora foametea din Etiopia. Difuzat la nivel global pentru 1,5 miliarde de telespectatori, cu spectacole simultane pe două continente, în Philadelphia și Londra (Phil Collins chiar a cântat în ambele orașe în aceeași zi!), evenimentul va reuni aproape 70 de artiști, printre care Paul McCartney, Led Zeppelin, Bob Dylan, David Bowie, Neil Young ou encore U2.
Queen, Stadionul Wembley, Londra, 11-12 iulie 1986
Cu cele mai mari instalații de lumini pe care le-a cunoscut vreodată un stadion, o scenă de 50×15 metri, boxe de 500.000 de wați, mai multe platforme mari pentru a transporta echipamentul grupului, nenumărați tehnicieni… acest concert a făcut istorie. Grupul a comunicat impresionant cu cei 72.000 de participanți, care au bătut din palme în sincron cu “Radio Ga Ga” sau “We Will Rock You”. Mai târziu, muzicienii înșiși au recunoscut că au realizat o adevărată performanță.
