DOORS CLUB Str. Traian, nr. 68A
Turn the lights  
Happy Hours: zilnic intre orele: 08.30 – 15.00
Turn the lights  

When Violin Meets Guitar

When Violin Meets Guitar

DOORS CLUB: „When Violin Meets Guitar” este un proiect muzical complex, ofertant si extrem de interesant. Cum s-a nascut ideea acestui spectacol – o adevarata poveste muzicala?

CRISTI HORIA: Ne-am intalnit acum opt ani la o petrecere si ne-am propus sa vedem ce poate pielea fiecaruia, iar asta ne-a luat inca doi ani! In schimb, la o saptamana dupa ce repetitia a avut loc intr-un final, aveam deja un concert. Cred ca dincolo de intalnirea noastra ca muzicieni si prieteni, ne-a surprins si pe noi legatura dintre vioara si chitara, dar si intalnirea dintre posibilitatile muzicale aparent nelimitate, Flores fiind un rocker inrait cu veleitati de muzica clasica, iar eu, viceversa. Ne-am prins repede ca avem de studiu si de cantat impreuna!

DOORS CLUB: Clasic, contemporan, rock, dar si insertii folclorice; care este, mai exact, paleta numelor de referinta?

CRISTI HORIA: E o lista pe care nu am incheiat-o inca. Practic, repertoriul concertului nostru este doar o mica parte din ceea ce incercam la repetitii. E un proiect care evolueaza si, pe masura ce castigam experienta, ne punem problema „imbogatirii” proiectului cu noi instrumente sau tehnologii, precum loopingul, care sa faca fata repertoriului pe care vrem sa il abordam si sa ajungem in sfarsit sa cantam si un pic din muzica compusa de noi. Nu ca ne-am fi plictisit de Vivaldi sau de Pink Floyd!

DOORS CLUB: Ceea ce propun Horia si Flores prin spectacolul „When Violin Meets Guitar” se adreseaza, fara doar si poate, unui public avizat, instruit... Care este mesajul pe care ati dorit sa il transmiteti prin intermediul acestui periplu muzical?

CRISTI HORIA: Noi cantam in primul rand ce ne place noua mai mult si incercam sa o facem cu cat mai mult haz. Publicul pe care ni-l dorim este acela pe care il impresionam, care are rabdare sa ne asculte, caruia ii transmitem ceva, asa ca nu prea ne punem problema cat de avizat este publicul. Cand am cantat cu cvartetul acum 10 ani pe un vas de croaziera, erau oameni care nu vazusera in viata lor o vioara, nu exagerez, si care au plecat impresionati de Beethoven, Haydn sau Mozart. E drept ca sistemul lor de valori nu era zdruncinat de vietuirea in Romania. Cred ca muzica buna aduce lumea la un numitor comun, la o comunicare interumana care lasa multe diferente deoparte.

DOORS CLUB: Acum un an, pe 3 aprilie 2016, ati oferit un regal muzical pe scena clubului Doors. Cum v-a placut aici, cum ati gasit/ simtit publicul nostru? 

CRISTI HORIA: A fost unul dintre cele mai reusite concerte ale noastre. Sa auzi Bohemian Rhapsody cantata de o sala intreaga de la inceput pana la sfarsit, si chiar bine, a fost ceva de tinut minte. Imi pare rau ca tocmai atunci s-a trezit camera video sa ramana fara baterie! Ne-am simtit minunat, clubul Doors si Amelia Stanescu (adica tu!) au organizat evenimentul in mod exemplar. Sincer, nici nu ne asteptam sa vina atata lume!

DOORS CLUB: Horia, tu esti „vioara de aur” in trupa lui Mihai Margineanu. Cum e atmosfera pe scena sau in culisele celui care ne propune unul dintre cele mai savuroase showuri din Romania? Cum l-ai putea descrie in cateva cuvinte?  

CRISTI HORIA: Vioara de aur, vioara de diamant, vioara de vioara, sa nu ajungem in alte zone! Da, dupa mai mult de zece ani de cantat cu Margineanu, pot spune ca este o experienta fantastica. Am cunoscut alta muzica, alt fel de a canta si niste prieteni pe cinste. Pe scena? Showul ne surprinde si pe noi de fiecare data, ma bucur de fiecare concert, de ce canta fiecare, de la „corozivele” lui Mihai, pana la armoniile lui Kiba Dachi. Atmosfera e din start pornita pe distractie, iar in culise, cam tot la fel, desi am mai imbatranit si noi, cu neveste, cu copii, dar iarba rea nu piere!

                                                                                                                                                              (8 aprilie 2017)

Ada Milea: „Viata mea de zi cu zi nu e la fel in nicio zi”

Ada Milea: „Viata mea de zi cu zi nu e la fel in nicio zi”

DOORS CLUB: Nu pot sa nu ma laud cu aceasta onoare si bucurie de a avea un dialog cu Ada Milea! Pe deasupra, sa am si „tupeul” (dar e permisiune!) de a o tutui…

ADA MILEA: Va rog sa ma tutuiti! Daca sunt netutuita am senzatia ca pierd din dreptul de a propune jocurile aparent muzicale din care sunt alcatuite concertele noastre.

DOORS CLUB: Duminica, 19 martie, vii la Constanta. Cu Bobo, Anca si Cristi. Cum stati cu emotiile?

ADA MILEA: Asa si-asa. Azi avem o emotie noua, cea a gripei colegei noastre, dar sper sa imbunatatim cantecele cu ajutorul ei.

DOORS CLUB: Ti s-a intamplat vreodata sa fii intr-atat de emotionata, incat sa nu poti urca pe scena?

ADA MILEA: Nu m-am gandit niciodata ca pot sa nu pot urca pe scena  (in cazul spectacolelor din care faceam parte).

DOORS CLUB: De fapt si de drept, arta inseamna emotie. Un spectacol, o carte care nu emotioneaza, nu prea au valoare... Iar prin emotie, fireste, nu vom intelege starea de melancolie... Cum se naste un spectacol marca Ada Milea?

ADA MILEA: Acest concert a aparut din cauza Teatrului National din Cluj. Am lucrat acolo, prin spectacole, cele mai multe cantece pe care le veti auzi aici, iar pentru aceasta formula am invitat 2 actori din echipa clujeana, ne-am intalnit cu Bobo (cu care lucrez de multi ani), am adaptat si repetat cantecele pentru varianta de 4 voci si instrumente mici (ca sa incapem in masina) si a iesit ce vedeti. Postarile de pe youtube cu „repetitii in bucatarie” si „repetitii in natura’’ cred ca ne-au umplut multe sali.

DOORS CLUB: Formula cu care vii la Doors Club, pe 19 martie, este extrem de savuroasa. Daca te-as ruga sa imi spui doua-trei cuvinte despre „personajele” concertului, mai in gluma, mai in serios, cum i-ai caracteriza pe prietenii tai?

ADA MILEA: Minunati, talentati, inspirati, haiosi, harnici si rezistenti la drumuri.

DOORS CLUB: Dincolo de lumea spectacolului, a scenei pe care, atunci cand urci, te „dezbraci” de propria viata imbracand haina unui rol anume, cum e viata de zi cu zi a Adei Milea si care ar fi bucuria lucrurilor marunte?

ADA MILEA: Viata mea de zi cu zi nu e la fel in nicio zi. Locuiesc in localitatile teatrelor in care am treaba, ma intersectez cu oamenii locurilor si ma bucur de revenirile-n zonele prin care-am mai trecut. In contabilitatea amintirilor sunt o groaza de bucurii, iar cele marunte apar la tot pasul: pot umbla, pot vedea, pot dormi, pot casca....

DOORS CLUB: Cum ai putea justifica asertiunea: „cine crede in arta e mai bogat”?

ADA MILEA: Oare cine zicea: „unii sunt asa de saraci, incat tot ce au sunt doar banii”?

DOORS CLUB: „Ti-ar placea sa fii „patroana” de „han contemporan”? Pe cine ai invita sa cante acolo si ce nume i-ai da localului?

ADA MILEA: Nu mi-ar placea, dar l-as numi „Purcelusii” si as servi sushi.

DOORS CLUB: Cu mare bucurie anunt sold out-ul Concertului în 4 de la Doors Club. Cred ca vom solicita o a doua reprezentatie in aceeasi zi... Ce aduce succesul in viata noastra nu e greu de banuit, dar pretul acestuia cu ce moneda se plateste?

ADA MILEA: Cu bucuria ca vin oamenii sa asculte asa ceva.

DOORS CLUB: „Zdup, zdup, zdup”, de politica ma rup (nu am gasit alta rima). Bine ca exista poezia! Gellu Naum, Ion Muresan si multi alti poeti romani, apoi Cervantes... au fost punctul de plecare pentru spectacolele/albumele extraordinare pe care le-ai realizat si pentru care iti multumim! Spune-ne, te rog, cat de bine face cititul, poate o fi un licean care sa-si coboare ochii peste acest interviu... 

ADA MILEA: Face bine, dar daca se nimereste bine. Pe mine, in liceu, m-au speriat niste lecturi obligatorii si as fi fugit de carti toata viata daca n-ar fi aparut oameni care sa imi arate ca exista si carti interesante.

(martie 2017)

Dinspre acordeon catre chitara, la un pas de roman – interviu cu Daniel Iancu

Dinspre acordeon catre chitara, la un pas de roman –  interviu cu Daniel Iancu

DOORS CLUB: Daniel Iancu are farmec si binedispune. De la concertele lui pleci vesel si cu chef de viata. E, cu siguranta, o reteta de terapie prin muzica. Cum se naste repertoriul dvs., ce va motiveaza compozitiile, domnule Daniel Iancu?

DANIEL IANCU: Intamplarile simple de langa noi, luate asa cum sunt din viata de zi cu zi. Bune sau rele.

DOORS CLUB: Cum a inceput sa cante Daniel Iancu? A fost vocatie sau o alegere? Profesia dvs. este tehnica, din cate stiu...

DANIEL IANCU: Am inceput in facultate pentru ca acolo se organiza un concurs cu tema culturala numit „Contemporani cu viitorul”...nume in ton cu vremurile. Anul I avea nevoie in echipa de un folkist si nu aveau, asa ca m-am apucat de chitara si am compus „Spitalul de nebuni”. Dar aveam ceva cunostinte muzicale, ca ma daduse mama la acordeon cand aveam 6 ani.

DOORS CLUB: Va mai amintiti primele melodii pe care le-ati cantat?

DANIEL IANCU: „Spitalul de nebuni” pe versurile mele si „Vanatoreasa”, adica „Pseudofabula” lui Traian Furnea. Meleodia imi apartine si este diferita de a celor de la Rosu si Negru.

DOORS CLUB: Multe din textele cantecelor sunt productii proprii. Viata traita in Romania e inspiranta...

DANIEL IANCU: La greu! Am cateva cantece si pe versui ale unor prieteni apropiati: Laurentiu Ghita, Eduard Zalle, Nae Bunduri, Georgeta Resteman etc.

DOORS CLUB: Sunt istorisiri haioase legate de subiectele pe care le propuneti. Cum e cu „Vine valu’, imi ia calu’”, „Pica MIG-u’-n batatura” sau „Muri-ti-ar capra”?

DANIEL IANCU: Sunt genul „rasu-plansu”. Textele pleaca de la intamplari reale care nu sunt deloc amuzante.

DOORS CLUB: Cum mai stam cu „armonia” din casa noastra?...

DANIEL IANCU: Lucram la mai bine.

DOORS CLUB: Va invit sa ne spuneti cate ceva despre proiectele muzicale pe care le-ati avut. Unul dintre cele mai recente este „Am trait bine – Umor... cantat si desenat”, realizat impreuna cu Costel Patrascan, un caricaturist de mare succes la ora actuala. Ati calatorit mult prin tara cu acest show si ati avut un succes binemeritat.

DANIEL IANCU: Si cu acesta, dar si cu „O noapte... umoroasa”, un show la fel de istet.

DOORS CLUB: Ati fost invitat la foarte multe festivaluri de folk din tara si ati cantat alaturi de multi artisti de top de la noi. Cum e lumea folkului din Romania? Cu cine ati legat cele mai bune prietenii?

DANIEL IANCU: Ovidiu Mihailescu, Dinu Olarasu, Eugen Avram, Nicu Alifantis, Adi Bezna, Vali Petcu, Grupul Ecoul, Mariana Butnaru, Victor Socaciu, Vasile Seicaru Angel Kiss Mariasiu... e lunga lista.

DOORS CLUB: Ce face Daniel Iancu de vreo 2-3 ani la Ilva – Lunca Bradului?

DANIEL IANCU: Nu eu, ci o intreaga echipa realizam acolo un minunat festival al artelor si prieteniei.

DOORS CLUB: Pentru Constanta, ce noutati muzicale aveti?

DANIEL IANCU: Spectacolul pe care il pun acum la punct impreuna cu Vali Petcu, un tanar care promite mult. Se numeste „Cantice Diocheate”.

DOORS CLUB: Surpriza mare e ca pregatiti un roman! „Tantarul” – porecla bunicului dvs... O carte despre oamenii simpli ai unui sat obisnuit din Prahova.

DANIEL IANCU: Un omagiu adus bunicilor mei. O carte cu ras si plans, ca si multe dintre cantecele mele. Este aproape gata.

DOORS CLUB: Sa incheiem optimist acest interviu: mandru ca sunteti roman, ce mai facem cu ideea de patrie?

DANIEL IANCU: Eu o tin la loc sigur in inima mea.

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 10 ianuarie 2017)

In lumea dixie, despre jazzul de altadata, in dialog cu Cristian Teodorescu

In lumea dixie, despre jazzul de altadata, in dialog cu Cristian Teodorescu

DOORS CLUB: Dixieland sau dixie reprezinta stilul de jazz nascut in jurul anului 1900, in zona sudica a S.U.A., o prelucrare de catre muzicienii albi a jazzului negru din New Orleans, o formula ritmata, bazata pe alamuri. Cum se defineste, domnule Cristian Teodorescu, stilul dixie in maniera trupei pe care dvs. ati infiintat-o – DIXIT?

CRISTIAN TEODORESCU: Muzica in stil „New Orleans”, cand este interpretata de muzicieni albi. Exact asa definim performantele interpretative. New Orleans a fost „creuzetul” in care s-au intalnit cele doua culturi (africana si european-occidentala) in care rigoarea muzicii europene impreuna cu work songs-urile, field hollers-urile, au dat nastere intai ragtime-ului si, mai apoi, plecand prin gospel, blues-ului.

DOORS CLUB: In Romania au existat nume importante care au abordat dixielandul, au fost, de asemenea adaptari ale unor melodii autohtone in stilul dixie. Ne puteti oferi cateva exemple?

CRISTIAN TEODORESCU: Sigur. Cu o mica corectare a intrebarii. Stilul Dixie este „baza” jazzului, deci muzicienii au cochetat mai devreme sau mai tarziu in carierele lor cu acest mod de interpretare; in toate compartimentele au existat instrumentisti care au avut „harul” improvizatiei, as aminti pe Nelu Marinescu (trompeta) care a fost un mentor nu numai pentru mine, Nae Dumitrescu, Nicolae Farcas (trombon) sau Goguta Popescu, Alin Constantiu (clarinet), Lache Anghelescu, Sandu Abramovici (chitara). Acestia sunt cativa din instrumentistii care au abordat acest stil. Bineinteles in tara au fost si altii nu atat de cunoscuti. 

Compozitiile autohtone nu au fost „adaptate” stilului, fiind creatii originale ale compozitorilor vremii ... In „Micul Paris” se canta si se dansa in acest stil.

DOORS CLUB: Dixit Jazz Band este un proiect al dvs. Cum s-a nascut, cum s-a concretizat aceasta idee si care este componenta trupei?

CRISTIAN TEODORESCU: Proiectul s-a nascut din dorinta mea de a readuce in memoria pasionatilor si nu numai, creatii ale compozitorilor romani , creatii care la vremea lor au fost slagare si au ramas in memoria colectiva a compatriotilor nostri. Iar pentru generatiile tinere sa le fac cunoscute si altfel decat le pot asculta pe canalele specializate de muzica. Componenta trupei este: clarinet, trompeta, trombon, bass, banjo, drums, regula generala fiind placerea de a canta!

DOORS CLUB: Jazzul in maniera dixie are in componenta principala instrumentele de suflat, alamurile. Pianul nu apare in aceasta formula?

CRISTIAN TEODORESCU: Sigur ca apare, practic el a fost primul, ragtime-ul, premergator dixieland-ului fiind eminamente pianistic! Rags-urile clasice, destinate sa satisfaca gusturile albilor evita un ragtime popular mai putin nobil, interpretat in localuri rau famate unde a intalnit blues-ul care era o maniera mult mai „neagra” de interpretare a ragtime-ului (libertate si supletea ritmica, recurs la o fraza mai ternara) care va prospera in New Orleans si va da stilul Stride, ca prin anii 1920! 

DOORS CLUB: Cum a?i defini jazzul raportat la celelalte stiluri muzicale?

CRISTIAN TEODORESCU: Asupra jazz-ului domneste astazi un anumit consens, el a incetat a mai dezlantui pasiuni. Dar nu a fost intotdeauna asa. Gestatia din sudul SUA la cumpana secolelor, nasterea in anii '20 a primelor forme de jazz (New Orleans cu Louis Armstrong ca geniu fondator), epoca swing la inceputul anilor '30 terminata cand revolutia be-bop pune capat big bandurilor, cool jazz reactioneaza la furia bopersurilor fiind dat la o parte de hard bop si funky, ele insele dinamitate de miscarea free! 

Fara a uita influenta considerabila a muzicii cubaneze si portoricane (latin-jazz) sau braziliene (bossa nova) cat si asupra varieteului, rock'n'roll sau rhythm'n'blues. Aceasta contaminare nu se limiteaza numai la muzica „populara”: Stravinski, Sostakovici, Ravel sau Darius Milhand au fost si ei sedusi integrand jazz-ul in operele lor. Ca o concluzie as spune ca jazz-ul este copilul teribil al „tuturor” muzicienilor secolului XX.

DOORS CLUB: De la formulele de inceput – stilul New Orleans (1900), cu aspectele sale dixieland (1920) si Chicago (1927), apoi swing-middle jazz (1930), be-bop (1945), cool (1948), hard-bop (1955), avangarda-free (1958) si pana la formulele actuale, cum vedeti evolutia jazzului?  Considerati ca s-a experimentat „suficient” in materie de jazz sau inca putem avea surprize frumoase in privinta inovarii „recuzitei” consacrate?

CRISTIAN TEODORESCU: Raspunsul la aceasta intrebare il putem considera in continuarea intrebarii precedente. Jazz-ul, muzica neterminata, avanseaza fara incetare intr-o cautare ispitita cateodata de fuga. Swing-ul ascunde in incertitudinea sa o ambiguitate intre tensiune si destindere. Muzicianul este intr-o constanta cautare de echilibru in acest dezechilibru care este esential. Toata istoria sugereaza ca opera jazzistica evolueaza sprijinindu-se pe un prezent plin de trecut pentru a se indrepta catre viitor. 

DOORS CLUB: Cum percepe?i publicul tanar, cum se raporteaza acesta la jazz, blues – formule muzicale in general elitiste?...

CRISTIAN TEODORESCU: Tinerii sunt surprinzatori, sunt o parte importanta a publicului, au constiinte avansate de istoria jazz-ului. Trebuie sa fim bine pregatiti pentru ca mijloacele tehnice moderne le ofera acces rapid la informatie... ceea ce noi la vremea noastra nu prea aveam! Concertele de jazz au farmecul lor mai ales cand sunt invitati profesionisti, iar publicul tot mai numeros dovedeste ca jazz-ul nu mai este pe atat de neinteles cum credeam!

DOORS CLUB: Care ar fi pledoaria dvs. pentru muzica jazz?

CRISTIAN TEODORESCU: Jazz-ul este una din rarele forme de productie culturala care a facut turul planetei, fiind o arta a timpului sau!

DOORS CLUB: Pe 6 noiembrie veti canta la Doors Club. Ne puteti spune cate ceva despre concertul pe care urmeaza sa il vedem?

CRISTIAN TEODORESCU: Dorim sa fie un concert interactiv, in afara pieselor anuntate in program, vom face si o prezentare, un mic istoric al instrumentelor folosite, vom aminti compozitori si orchestratori pe care sunt convins ca publicul ii cunoaste, eventual si mici „picanterii” sau intamplari legate de acestia la care unii dintre noi chiar am fost martori! 

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, oct. 2016)

Sa nu-mi iei niciodata dragostea... pentru Holograf

Sa nu-mi iei niciodata dragostea... pentru Holograf

DOORS CLUB: Pe 14 octombrie, constantenii asteapta cu bucurie si emotii concertul Holograf. Sunt peste 30 si ceva de ani de cand Holograf si-a gasit un loc special in inimile fanilor. Care este reteta succesului ce face din Holograf – din punctul dvs. de vedere - una dintre cele mai apreciate trupe din Romania?

HOLOGRAF: Pentru noi nu cred ca a existat o „reteta”, mai degraba am incercat tot timpul sa facem ce am crezut noi ca e frumos si, mai ales, sa ne prezentam publicului cat se poate de bine, indiferent de marimea spectacolului.

DOORS CLUB: Dragostea e o tema recurenta in repertoriul trupei Holograf. („Daca dragoste nu e, nimic nu e”... – ar putea fi un motto reprezentativ si pentru Holograf.) Aveti un „mod de intrebuintare” personal, un secret pentru a fi fericit?

HOLOGRAF: Nu am inventat noi aceasta reteta. Se pare ca dintotdeauna oamenii au avut nevoie de dragoste ca sa fie fericiti, asa ca noi nu facem decat sa le mai reamintim din cand in cand acest lucru...

DOORS CLUB: Pentru ca la doar 30 de km de Constanta se afla Costinestiul, unde ati avut, prin anii ’80, amintiri faine - „statiunea tineretului” era o gazda primitoare pentru artistii de toate genurile, sportivi, studenti - v-as ruga sa ne povestiti cate ceva despre acei ani si atmosfera lor teribila...

HOLOGRAF: Era intr-adevar o „atmosfera” speciala, pentru ca acolo erau numai tineri, acolo scapam de cenusiul vremurilor de atunci, si aveam aproape tot ce ne doream - muzica, marea, speranta si, inevitabil, dragostea. Eram „copiii rasfatati” ai statiunii, peste tot eram primiti cu bratele deschise, si acolo ne-am castigat imaginea care ne insoteste pana acum - o energie pozitiva, un mesaj deschis si simplu.

DOORS CLUB: Amintiri „vesele” legate de Constanta sau de statiunea Mamaia din ultimii ani aveti?

HOLOGRAF: Amintiri sunt multe, pentru ca in decursul anilor am trecut de nenumarate ori prin fiecare localitate. In Constanta, de exemplu, la un concert prin anii 90, trupa Directia 5, care canta inaintea noastra, a trebuit sa ramana pe scena si sa cante aproape doua ore fiindca Romeo intarziase, din cauza unei neintelegeri de ore. De cand cu telefoanele mobile nu se mai intampla asa ceva. In Mamaia, dupa un chef de incheiere al turneului de vara Marlboro, am ajuns aproape toti la politie, din cauza galagiei pe care o faceam. Si cate altele...

DOORS CLUB: O definitie a iubirii  in maniera Holograf?...

HOLOGRAF: Medicament pentru viata vesnica - daca eu te iubesc, n-ai sa mori niciodata...

DOORS CLUB: Care a fost cea mai spectaculoasa declaratie de dragoste pe care ati primit-o din partea fanelor?

HOLOGRAF: O poezie alcatuita din titlurile cantecelor Holograf.

DOORS CLUB: Un mesaj pentru publicul care va asteapta vineri, 14 octombrie, la Doors Club?

HOLOGRAF: Cred ca va fi un spectacol frumos, vom trece prin piesele noi, prin cele vechi, si cine stie ce idei ne mai vin acolo, pe loc!

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 14 oct. 2016)

Despre accesorii de lux si alte… idei preconcepute

Despre accesorii de lux si alte… idei preconcepute

DOORS CLUB: Cum si pe unde isi petrec Tapinarii cea mai MF zi din an?

TAPINARII: Pai care ar fi cea mai MF zi din an? Sa alegem una. Cea mai MF zi din an ar putea fi 8 martie? Cum o petrecem? Felicitand femeile intr-un fel sau altul!

DOORS CLUB: Sa definim in 3 cuvinte femeia...

TAPINARII: Accesoriu de lux.

DOORS CLUB: Iubire zgomotoasa sau un divort linistit?...

TAPINARII: Iubire zgomotoasa.

DOORS CLUB: Cum a ramas cu proiectul „Festivalul de divorturi”?

TAPINARII: Cautam directori de marketing cu simtul umorului.

DOORS CLUB: Muzica ne ajuta sa...

TAPINARII: Muzica Tapinarii deschide minti.

DOORS CLUB: Un instrument (muzical) favorit?

TAPINARII: Chitara.

DOORS CLUB: Cea mai nebuna declaratie de dragoste din partea fanelor a fost...

TAPINARII: „Mergem?”

DOORS CLUB: Daca nu concerteaza, ce fac Tapinarii de 14 februarie?

TAPINARII: Cu amantele... Sotiile se neglijeaza pe 14, ca si ele sunt anti valentine's!

DOORS CLUB: Fericirea e un lucru marunt?

TAPINARII: Cine suntem noi sa contrazicem poetii?

DOORS CLUB: Un vers fain care iti vine acum in minte...

TAPINARII: Refrenul unui cantecel nou la care lucram: „Pentru tine, as strabate mari si oceane/ Pentru tine, m-as avanta in savane africane/ Pentru tine as construi o lume noua,/ Ne vedem sambata daca nu ploua!”

DOORS CLUB: O declaratie pentru publicul de la Doors Club Constanta sau White Horse Costinesti?

TAPINARII: Publicul Doors este cel mai fain public din Constanta, iar publicul White Horse este cel mai fain public din Costinesti. Iar noi suntem cei mai norocosi si rasfatati oameni din lume pentru ca acest public ne iubeste si canta cu noi! Le multumim din suflet pentru ani si ani de fericire daruita noua! 

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 12 august 2016)

 

„Sa fiu tanar, la Costinesti, cand rasare soarele!”

„Sa fiu tanar, la Costinesti, cand rasare soarele!”

DOORS CLUB: La primul festival de poezie si muzica de la Sighet (1973) ati castigat marele premiu si vi s-a oferit atunci... o valiza! Care este povestea acestei valize si cum ati preluat dvs. aceasta nastrusnica idee?

DUCU BERTZI: Pe atunci se ofereau premii in produse, nu bani. M-au intrebat ce doresc. Chitara aveam, asa ca mi-am dorit o valiza, sa am cu ce pleca in lumea larga. Si am plecat cu valiza aceea in turnee, ani de zile! Dupa 40 de ani, am reusit sa organizez un festival folk la mine acasa, la Sighet, si dorinta mea era sa ofer eu, acum o valiza de drum bun in lumea artei. I-am oferit-o lui Cosmin Vaman, cel mai talentat din noua generatie. Vad ca i-a prins bine, a scos si un album foarte bun, canta cu o trupa de baieti talentati, deci premiul valiza a fost de bun augur.

DOORS CLUB: Folkul, in general, si dvs., in mod special, sunteti teribil de mult atasat de poezie. Cantati pe versurile marilor poeti internationali (Esenin, Vasotki), in egala masura, valorizati lirica romaneasca (George Tarnea, Daniela Crasnaru, Mircea Micu s.a.). Cum e sa traiesti la brat cu poezia, domnule Ducu Bertzi?

DUCU BERTZI: E frumos sa traiesti cu poezia linga tine, gasesti versuri care sa-ti exprime starea, te ajuta sa construiesti cantece care merg la inima. Poezia buna e secretul. Noi prin muzica doar o punem in valoare.

DOORS CLUB: Ati cantat cu sarguinta 8 ani la vioara, dupa care, „sub impulsurile electrice ale adolescentei”, v-ati imprietenit cu chitara si ati infiintat o trupa rock...

DUCU BERTZI: Vioara a fost dorinta parintilor, apoi m-am chinuit sa-mi fac o chitara electrica, am cumparat piese, la o fabrica mi-au facut corpul, si tot asa. Un mare chin, ce greu era de exemplu sa gasesti un potentiometru de volum nou! Dar ce satisfactie cand vedeai ca totul merge! Iar rockul era chemarea. Cantam piese ale vremii, lansate de mari trupe. Se facea muzica pe de-adevaratele pe atunci. Tot ce s-a scris in perioada aceea azi este goldies! Nu aveai cum sa nu te indragostesti de rock.

DOORS CLUB: 2 Mai, Costinestiul de odinioara... erau oaze de libertate creativa, artistii tanjeau pentru vacantele de aici; erau cenaclurile in aer liber, o lume de roman raportata la cea a zilelor noastre... Mai avem vreo sansa de a retrai atmosfera si farmecul acelor ani?

DUCU BERTZI: La 2 Mai era mai de familisti, dar familisti cu o mare deschidere spre cultura. Erau seri de muzica, poezie, prin curti. Atmosfera boema. In Vama nu erau turisti, doar niste clujeni, la care gaseai bere ceheasca! La Costinesti era viata adevarata! Toata crema muzicii rock, folk era acolo. Nu stiai la care concert sa te duci. Toti cantau foarte bine, statiunea era numai a tineretului, era oaza noastra. De dimineata pana dimineata era o continua forfota superba. Nu erau bani multi, masini scumpe etc. Eram doar studenti fericiti sa ne petrecem tineretea cu intensitate. In ultimii 15 ani, doar White Horse a mai pastrat atmosfera Costinestiului de alta data. Si ii multumesc lui Mircea Boldea ca prin aceasta nebunie frumoasa - White Horse - am ramas tinar sufleteste. Nu cred ca va mai fi Costinestiul ce a fost. Acum e sub ocupatie, si nu vreau sa intru in amanunte…

DOORS CLUB: Si de-ar fi, cand va fi, iar duminica intr-o zi..., ce v-ati dori sa se intample?

DUCU BERTZI: Sa fiu tanar, la Costinesti, cand rasare soarele!

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 21 iulie 2016) 

 

 

„Un fel de acustic” sau distractie in toate felurile cu Doru, Vlase si Mosu

„Un fel de acustic” sau distractie in toate felurile cu Doru, Vlase si Mosu

DOORS CLUB: Pentru ca la OODF 2016 Costinesti vor fi multi liceeni sau fani cu „inima de licean”, as vrea sa va propun sa ne destainuiti cateva „fapte spectaculoase” (in caz ca au fost!) de pe vremea cand erati la liceul Basarab din Bucuresti, dincolo de cel mai important moment, si anume infiintarea trupei „Rock Didactic” (1988, cu Lonti, Mosu si Forrest)...

ZOB: Cred ca vroiam sa chiulim de la ore.... mai ales ca pe vremea aia erau o gramada de materii idioate.

DOORS CLUB: Sunteti o trupa care, intr-un interval relativ scurt de timp (in perioada de inceput, fireste...), v-ati tot schimbat numele...: TRAFIC (1990, odata cu venirea lui Vali Purza la bass), PUZZLE (1991, cand Vlad, la numai 17 ani, intra in trupa), JAD (1992). A fost o perioada de tatonari, de cautare a propriei identitati, cum puteti defini acei ani?

ZOB: Probabil.... eram niste pusti de 20 de ani care traiam ceva gen „dont't know what I want, but I know how to get it!”, intr-o tara care ar fi trebuit sa se transforme pentru o perioada intr-o tara a punk-ului.

DOORS CLUB: 1993 a fost anul in care ati decis numele ZOB. Cum s-a intamplat, in urma unui... „vis de iarna”? 

ZOB: Chiar asa a fost! Forrest a venit la repetitii si ne-a zis ca a visat numele formatiei: ZOB! Si cum noua ne trebuia un nume.....

DOORS CLUB: In vara lui 1993, are loc debutul vostru oficial, la Tehnic Club, in Bucuresti. Ati urcat pe scena alaturi de Suie Paparude (si ei tot in anul de debut). Cum era publicul capitalei la acea vreme, care era atmosfera din cluburi? Ce s-a schimbat de atunci?

ZOB: Scapasem de 3 ani din comunism. Lucrurile erau facute mai „pe genunchi”, dar din 100% entuziasm!

DOORS CLUB: Va mai amintiti, cu siguranta, legendarul show de la Teatrul Ion Creanga. „Fuck the World” a fost sloganul ales de voi atunci... Astazi aveti aceleasi „deziderate”?

ZOB: Atunci am facut „FUCK THE WORLD” intr-adevar. Acum ar trebui sa facem „THE WORLD IS SO FUCKED UP!!!”

DOORS CLUB: Cum a venit ideea albumului „Parodisiac”? Stiu ca nu toti artistii „textualizati” au gustat/acceptat ironia care nu avea, de altfel, nimic rau intentionat printre randuri.

ZOB: Cantam pe atunci vreo 3-4 cover-uri intr-o maniera ce te-ar duce cu gandul la parodie. Sorin Sfarlea si Radu Cartianu (managerii nostri din acele timpuri) ne-au sugerat sa facem un disc doar cu parodii. Apropo de artisti, nu imi aduc aminte sa fi fost plangeri.

DOORS CLUB: „Telenovele” v-a adus nominalizarea pentru cea mai buna melodie a anului 1998. Ce telenovela ati face la ora actuala? A iesit intre timp si albumul „Deviant” (2015)...

ZOB: Cum spune si cantecul, nu ne uitam la genu' respectiv...... nu am sti cum sa facem o telenovela. Desi... cat de greu poate sa fie?......

DOORS CLUB: Care e povestea cu videoclipul de la „Prietena mea”? Nu a fost chiar prietena voastra....

ZOB: La inceput nu ne cunosteam, dar dupa cateva duble ...

DOORS CLUB: III a fost desemnat cel mai bun album de rock alternativ la Premiile Industriei Muzicale Romanesti (in 2001). Nu ati stat „linistiti” de atunci. Ce alte momente importante in cariera au urmat?

ZOB: Toate „momentele” sunt la fel de importante sau noi asa le tratam. Ultimul este show-ul „Un fel de acustic”, in care am reorchestrat/reinterpretat unele piese si care este foarte apreciat de lume.

DOORS CLUB: Cum e cu „Who Killed Santa”, mai calatoriti prin tara cu acest proiect?

ZOB: In 2014 si 2015 am facut pauza, dar anul asta, cine stie, poate ne mai aruncam o data pe colinde si cantecele de iarna, de ce nu?

DOORS CLUB: Cum va veti construi showul pe 6 august, pentru Out Of Doors Fest Costinesti, 2016? Cu ce ganduri veniti la mare?

ZOB: Venim sa ne simtim bine inainte, in timpul show-ului si dupa acesta. Sa ne veselim alaturi de oameni faini si de public dedicat festivalului.

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, iulie 2016)   

Flori de maidan pentru fetele de la Costinesti

Flori de maidan pentru fetele de la Costinesti

DOORS CLUB: Salut, baieti! Cu siguranta, multa lume vrea sa stie cum e sa fii extraterestru...

CRED CA SUNT EXTRATERESTRU: Cum sa fie, hai la noi la concerte sa vezi cum se simt extraterestrii in libertate. Plus ca avem o pagina de Facebook - Cred Ca Sunt Extraterestru (https://www.facebook.com/Cred.Ca.Sunt.Extraterestru/) unde ne puteti urmari. Suntem si pe YouTube: Culese din Cartier.

DOORS CLUB: Cum se descurca extraterestrii la mare, la soare, pe nisipul fierbinte? Ati mai fost la Costinesti?

CCSE: Avand in vedere ca eu (AFO) am aterizat si am crescut in Tomis Nord, Constanta, la un sfert de ora de mers pe jos de plaja.... ma simt incarcat si in siguranta. Ne place mult la mare, la soare. Am mai fost in Costinesti, legendara discoteca Tineretului, taberele copilariei.

DOORS CLUB: Ce prefera CCSE: sali de club sau aer liber?

CCSE: Si una si alta. Ne plac cluburile mici si compacte ca sa ne putem misca toti odata cu unda. In aer liber e la fel, parfum. Oricum, de la un caz la altul si soundsystemul emite diferit si lumea la fel.

DOORS CLUB: Despre ce va place sa cantati?

CCSE: Buna intrebare. Despre Adevar, incercam sa insufletim amintiri frumoase din copilarie... de fapt, cantam foarte mult despre faptul ca ne place sa cantam (suna ciudat, nu?). Ne gasim muzica in orice stare pe care o avem.

DOORS CLUB: Se traieste din muzica? Cu cine?

CCSE: Prima parte a intrebarii am inteles-o. Asa ca o sa raspundem doar la asta. Se poate trai din orice atat timp cat esti serios in ceea ce faci, pentru ca efortul pe care il depui acum, mai devreme sau mai tarziu, iti va aduce beneficii... cel putin asta ar trebui sa se intample. Vb-a lui Kendrick Lamar... secretul sta in „Stay in the studio, man”.

DOORS CLUB: Trupe favorite?

CCSE: Red Hot Chilli Peppers, Run The Jewels, Muse, BBK, Exploited, Massive Attack, Subcarpati... sunt mai multe.

DOORS CLUB: Radio sau TV?

CCSE: In ce sens? Acum ne dau si pe Radio, si pe TV. 1Music Channel, Radio Guerilla, Tananana, Radio SUD Craiova, am auzit ca sunt mai multe. Multumim frumos! Nu avem preferinte la modul Radio sau TV. Amandoua, aman...toate metodele de promovare bune.

DOORS CLUB: Romania pour toujours?

CCSE: Nu cred. Ne-ar placea sa mai cantam pe afara. Am facut-o in Franta, la Snow Fest, in martie, anul asta. A fost dementa. Am primit o propunere si din Londra. Mi-as dori sa prinda si pe afara muzica noastra.

DOORS CLUB: Ce pregatiti pentru Out Of Doors Fest 2016?

CCSE: Avand in vedere ca facem parte dintr-un line-up foarte tare, o sa venim cu tot ce ne trebuie ca sa aratam si sa sunam bine. Aaa... venim cu flori de maidan pentru fete si femei si playlist-ul de pe ALBUM pentru toti #OameniiMei.
Avem un single nou: „Nu poti sa ceri”.

DOORS CLUB: Ce le transmitem fanilor pana ajungeti, pe 6 august, în Costinesti?

CCSE: Sa stea la soare, sa se incarce cu energie... si sa ne-o dea noua la concert. Spor la treaba sau Vacanta placuta la toata lumea!

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 13 iunie 2016)

 

Omul cu Sobolani: „Nicaieri nu-i ca acasa”…

Omul cu Sobolani: „Nicaieri nu-i ca acasa”…

DOORS CLUB: „Caprioara acerba” ajunge pe 13 mai la Doors Club! Emotii, curiozitate... Cum isi doreste sa fie intampinata?

OCS: Emotii, ca de obicei. Chiar daca au trecut aproape 20 de ani de cand suntem pe scena, emotiile sunt aceleasi. Insa, sunt constructive, Constanta intampinandu-ne mereu cu aceleasi brate deschise.

DOORS CLUB: Acum 19 ani, „Omul cu Sobolani” lua nastere la Constanta. De atunci incoace, ati cucerit scena alternativa romaneasca si ati concertat alaturi de mari trupe ale rockului international (Jack White, Marylin Manson, Skunk Anansie, Prodigy). Cum va simtiti acasa, la Constanta?

OCS: Ca sa folosim un cliseu simpatic, „nicaieri nu-i ca acasa”. Si asta chiar daca am cantat pe toate scenele enumerate mai sus.  

DOORS CLUB: Declarati ca sunteti „la a 3-a generatie” de fani..., in ciuda faptului ca nu sunteti deloc batrani :) Cum ati simtit, daca au fost, diferentele dintre generatii?

OCS: Sincer, oamenii care sunt in fata scenei simt cam la fel, si acum, si atunci. Asta poate pentru ca nici noi nu ne-am schimbat mai deloc. Am ramas aceiasi 4 nebuni, plus cateva fire albe in barba.

DOORS CLUB: Cum va pregatiti pentru noua generatie de fani?

OCS: Cu piese noi, evident. „Caprioara” este prima dinte ele!

DOORS CLUB: Cine considerati ca „e de vina” pentru succesul vostru?

OCS: Cei care ne asculta si vin la concerte, absolut.

DOORS CLUB: Va place Freud?! Acesta, din cate stim, asocia banii cu sobolanii... Cum s-a nascut denumirea trupei?

OCS: Intrebarea este daca ne place el pe noi :). Desi, nu cred ca l-am facut de ras. Nu stiam asta cu banii si sobolanii, da’ fiecare cu asocierile lui. Numele trupei a fost luat dupa cartea sa, „Omul cu sobolani”. Ne-a placut, ne-a frapat si am zis sa ducem frapiera mai departe!

DOORS CLUB: Mai sunt probleme cu „deratizarea” pentru Dan Amariei sau a parasit apartamentul din cauza vecinilor? 

OCS: Amariei este bine mersi, ceea ce va dorim si dumneavoastra!

DOORS CLUB: O idee de milioane ar fi…?

OCS: Sa venim de cel putin doua ori pe an la Doors, in Constanta, ca pana acum.

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 11 mai 2016)

 

„Promitem o seara memorabila!” – interviu cu Marcel Bostan (Alternosfera)

„Promitem o seara memorabila!” – interviu cu Marcel Bostan (Alternosfera)

DOORS CLUB: „Alternosfera” a fost fondata de doi prieteni liceeni, in 1998 – Marcel Bostan si Marin Nicoara. Cum erau acele vremuri, ce muzica ascultati atunci si ce v-a determinat sa infiintati o trupa?

MARCEL BOSTAN : In 1998, in Republica Moldova era o perioada destul de intunecata – nu aveam acces la internet, nu existau reviste de specialitate in tara, cu alte cuvinte, nu aveam de unde sa ne informam. Unica sursa a fost TV-ul, unde ascultam si cantam dupa piesele celor de la Nirvana  sau The Cranberries cu hitul lor Zombie, devenind, astfel, generatia MTV. Purtam blugi rupti si tricouri cu Kurt Cobain si Metallica, iar pasiunea fata de muzica si fata de cultura rock a determinat aparitia trupei.

DOORS CLUB: Primul concert are loc pe 23 noiembrie 1999, in Chisinau, la foarte putin timp dupa crearea trupei.... Ati inceput in forta!

MARCEL BOSTAN: In anul ala, de la fondarea trupei si pana la primul concert, am compus vreo 10 piese si ne-am cunoscut cu mai multi membri din alte trupe care erau la inceput, exact ca noi, iar cu unii din ei am tinut legatura si, astfel, ne-au invitat la un concert organizat de ei. Pentru noi a fost o sansa sa cantam in fata unui public mai numeros, fata de cel cu care ne obisnuisem – cei 20 prieteni care veneau mereu la sala noastra de repetitii. Prin urmare, nu pot zice ca am inceput neaparat in forta, pana la urma, eram doar niste copii de 15-16 ani care erau pasionati de muzica.

DOORS CLUB: Mai exista garajul 511, sala voastra de repetitii?

MARCEL BOSTAN: Bineinteles ca exista. 511 este mai mult decat un garaj, 511 este un intreg univers, universul tineretii noastre, o casa unde am crescut si unde ne-am consolidat colectivul.

DOORS CLUB: In 2007, odata cu albumul „Visatori cu plumb in ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordica”, ati incheiat asa-zisa „perioada a romantismului liric”. Nu v-a mai fost vreodata dor de acele vremuri?

MARCEL BOSTAN: Perioada romantismului liric a plecat odata cu adolescenta. In 2007 a inceput o noua etapa pentru noi, etapa de constientizare a anumitor procese si cea in care trebuia sa decidem daca vom continua proiectul nostru sau nu. De fapt, fiecare din noi urma sa ia o decizie pentru sine. Cu alte cuvinte, a fost o perioada complicata, incetosata, cu dezamagiri, prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.

DOORS CLUB: Cum descrieti acest al cincilea album – „Haosoleum”. Prin ce anume se distinge el de cele de pana acum?

MARCEL BOSTAN: Haosoleum face parte din trilogia Epizodia, concept la care Alternosfera a lucrat patru ani. Este cel de-al treilea album dupa “Virgula” si “Epizodia”, formand un tot intreg, un puzzle. Cele 36 de piese pot fi ascultate organic intr-un playlist.

DOORS CLUB: Cu ce simbol, fie el si matematic..., v-ati asocia?

MARCEL BOSTAN: Deja ne-am asociat cu constanta matematica π, 3.14. Datorita relatiei sale cu natura cercului, aceasta este inseparabila de sfera si univers. Conceptul ePIsodia isi propune sa devina inseparabil de Alternosfera ?i universul sau: publicul. Daca ne imaginam numarul π, dupa virgula urmeaza un sir infinit de cifre, un adevarat haos, insa orice fenomen aparent haotic, care pare a se desfasura la intamplare, are, de fapt, un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.

DOORS CLUB: Cum gasiti, cum va place piata muzicala din Romania?

MARCEL BOSTAN: Piata muzicala din Romania are de toate, incepand de la underground, pana la mainstream, de la artisti pop, pana la artisti rock. Mai mult, are o dinamica pozitiva pentru ca exista, in primul rand, consumatori de muzica, ceea ce permite trupelor sa se dezvolte si sa reziste, iar noi ne bucuram de fiecare data cand avem salile pline.

DOORS CLUB: Cum va simtiti la Doors Club si ce transmiteti publicului care va asteapta pe 16 aprilie?

MARCEL BOSTAN: Noua ne place foarte mult sa lucram la concerte in Doors, pentru ca este o locatie cu o atmosfera prietenoasa, staff-ul este receptiv, iar cei din administratie sunt profesionisti. Cat tine de publicul din Constanta, nu putem spune decat ca e unul dintre cel mai receptiv, pe care il indragim enorm. Interesant e faptul ca primul concert in Constanta l-am avut tot in luna aprilie, iar de atunci si pana in prezent, nu ne putem aminti vreun eveniment la care sa nu fi avut public atat de implicat. Si de aceasta data, promitem un program special, cu piese consacrate, cerute in repetate randuri de public, dar si de pe ultimul album. Promitem o seara memorabila!

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 14 aprilie 2016)

BUCOVINA: „Pregatim un show strasnic la Doors Club!”

BUCOVINA: „Pregatim un show strasnic la Doors Club!”

DOORS CLUB: Bucovina este o trupa cu o vechime apreciabila. Daca ar fi sa faceti un bilant, care au fost cele mai frumoase amintiri ale voastre? Cei mai bogati ani in privinta succeselor la scena, a discografiei?

BUCOVINA: Hehe, sunt o droaie de momente de care ne aducem aminte cu mare placere, si ele merg de la primele concerte date, pana la seara aceea fantastica in 2011, cand am castigat finala Wacken Metal Battle, de la prima data cand am cantat doua zile consecutiv in doua orase diferite, pana la rataciri cu masina in Germania sau Ukraina.

In rest, bagam de seama ca de la an la an suntem din ce in ce mai activi! Ne bucura asta si ne confirma ca ceea ce facem are un sens. Sincer, 2016 se anunta a fi cel mai activ an de pana acum, cu o droaie de concerte si festivaluri in tara, tur in Brazilia si pare-se, un show in Africa, in Tunisia.

DOORS CLUB: Ati avut si un respiro…, cativa ani de pauza. Ce s-a intamplat atunci?

BUCOVINA: A fost perioada in care Luparul a fost plecat din tara, cand Bucovina intrase intr-un stadiu de „hibernare”, daca vrei. Oricum, nu am stat degeaba anii aceia; Mishu cu Crivat si cu Paolo (primul nostrum basist brazilian), impreuna cu inca doi oameni formasera Vena Cava, o trupa de death metal destul de sarita de pe fix cu care s-a concertat strasnic si care a devenit cult pentru miscarea underground.

Odata Luparul reintors in tara, am „repornit motoarele”, asa ca iata-ne aici! : )

DOORS CLUB: Iti mai aduci aminte, cu siguranta, de concertul sustinut la festivalul Rock N Iasi Indoor 2007, in deschiderea fomatiilor Arkona si Moonsorrow? Unul dintre momentele memorabile ale voastre...

BUCOVINA: A fost inceputul unui drum foarte interesant cu RNI. Alaturi de Adrian Caliman de la Casa de Cultura a Studentilor Iasi am reusit, in anii care au urmat sa facem niste chestii foarte bune in scena metalica. Aproape ca ne-am facut un soi de titlu de glorie din a aduce la Iasi trupe care nu mai cantasera niciodata in Romania.

Ce incepuse bine cu Arkona si Moonsorrow a continuat cu Korpiklaani, Eluveitie, Finntroll, Suidakra, Perzonal War si in mai, cu Finsterforst. Amuzant e ca ne-am reintalnit cu Moonsorrow, intr-un festival tinut pe un varf de munte in Ukraina, iar la vara, cantam chiar inainte de ei la Rockstadt Extreme Fest, la Rasnov, unde ne numaram printre headlineri.

Am avut foarte multe de invatat de la trupele straine cu care am cantat. Intr-un fel, asta e probabil una din trasaturile noastre: nu incetam sa invatam nicicand.

DOORS CLUB: Cui datoram numele trupei?

BUCOVINA: La inceput, trupa se numea Til Evig Tid Bucovina (TETB), ceea ce, tradus din limba norvegiana, inseamna „Bucovina pentru totdeauna”. Numele fusese pus de Crivat, care e si „capul rautatilor”. La scurt timp dupa infiintare, componenta s-a schimbat si la tobe a venit Mishu, iar dupa ce trupa a inceput sa creasca, s-a decis unanim sa ramana doar Bucovina. Si e bine ca a fost asa.

In caz ca se intreaba cineva care e chestia cu Bucovina si nordul, ar trebui sa stie ca, pe langa Crivat si basistul initial, Bobi, care sunt suceveni, Luparul e si el, la fel, sucevean. Cat despre nord si vikingi, una din povestile din batrani in familia lui Crivat mentioneaza radacini din zona Danemarcei care merg vreo mie de ani in urma. Greu de verificat, ca mai toate povestile de gen, dar nah… asa sunt legendele pana la urma, nu?

DOORS CLUB: Cel mai nou material discografic semnat Bucovina este „Nestramutat”. Cum ati caracteriza in cateva cuvinte aceasta noua productie?

BUCOVINA: „Mintea la punctul mort,” hahaha! E de departe cel mai atipic album scos pana acum de noi, fara vreo directiva impusa dinainte si fara prea multe constrangeri. Daca vrei, e un instantaneu care surprinde cum eram noi in 2015.

Nu stim daca e bun, sau daca e rau. Sunt oameni care il vad ca fiind cel mai bun si mai matur album, care rezoneaza fantastic cu muzica de pe „Nestramutat” si care se identifica in atmosfera creata de versuri. Si sunt si oameni care asteptau altceva si care considera ca acesta nu se ridica la inaltimea altor productii de-ale noastre.

Ce e cel mai ciudat, e ca se pare ca toti au dreptate, in felul lor. Dar ceea ce e cu adevarat important e ca „Nestramutat” e un album sincer si autentic. E o etapa din evolutia noastra si ne mandrim cu ea.

DOORS CLUB: Cum se dezvolta mariajul folkului cu rock-metalul? Cum il simtiti voi, din interior?

BUCOVINA: Unul din lucrurile pe care le remarca mai ales ascultatorii din afara tarii e faptul ca suntem o trupa atipica, in sensul ca nu facem uz de instrumente traditionale, ca multe altele. Mai mult, ne ferim cat putem sa preluam teme de muzica populara si sa le adaptam. Exceptia o face piesa „Straja”, dar e mai degraba exceptia ce intareste regula.

Bucovina e o trupa de metal, in sensul destul de purist al termenului. Avem tobe, doua chitari si un bas, iar chitaristii fac si vocile. Ocazional, mai inseram ceva clape pe albume, dar cam asta e. E o formula comuna de heavy metal sau de black metal, si ne descurca de minune asa.

Cat despre muzica, componenta folk e mult diferita de ceea ce intelege majoritatea. Folk metal pentru noi nu inseamna „Tezaur Folcloric” plus chitari distorsionate si tobe de metal. Asa cum spunea Crivat in trecut, folk-ul nostru se duce mult mai aproape de formele primitive ale artei cantatului, in sensul ca aproape toate temele pieselor apar din fredonat. E la fel, desi pe un alt palier, cu felul in care taranul, singur-cuc taind lemne in bungetul padurii sau cosind pe o coama de deal, incepe sa fluiere, sa fredoneze.

Incepe sa se gandeasca la diverse lucruri, cum ar fi viata, moartea, ce e dincolo de ele, natura, vietatile din jur, anotimpuri si tot asa mai departe. La noi, toate piesele incep in felul asta, si nici una nu e facuta la modul „hai sa facem o piesa care sa sune in felul X sau Y!”

Asta inseamna folkmetal in Bucovina si nici macar nu iese prea usor. Multe din idei raman la stadiul de teme ani buni, chiar si peste 10 ani. Sunt, daca vrei, ca niste piese de puzzle intr-un cos. Cineva incepe sa le vanture, sa agite cosul si unele din ele incep sa se potriveasca si sa arate coerent. Atunci apar piesele Bucovina.

DOORS CLUB: Cine semneaza textele si cine se ocupa de compozitia muzicala?

BUCOVINA: Cea mai mare parte din piese sunt compuse de catre Crivat, care semneaza si versurile. In toata discografia sunt doar putine exceptii. Insa sunt rarissime ocaziile in care o piesa e compusa de el cap-coada. Indeobste apare un schelet, cu cateva teme principale si se lucreaza la comun pe acea structura; fiecare vine cu cate ceva, se modifica, se prelucreaza, se adapteaza, si in cele din urma incepe sa se intrevada forma finala.

E o munca de grup si probabil de asta ceea ce face trupa are o particularitate care determina ca muzica sa fie mai aparte si sa nu se inscrie asa usor in tipare.

DOORS CLUB: Un club favorit in tara?

BUCOVINA: Asta e o intrebare dificila, sincer. Noi, pe langa atmosfera si public, „judecam” cluburile utilizand o sumedenie de criterii, cum ar fi comunicarea cu promoterul local, nivelul de echipare tehnica, implicarea organizatorilor, conditiile passive din cluburi (incalzire, racire, aerisire etc).

Stim ca nu exista clubul ideal, si de asta caram cu noi o tona de echipament. In ultimii ani, cele mai bune conditii le-am avut, in ordine aleatorie, in Daos – Timisoara, unde publicul e fantastic de fiecare data, la vechiul Rockstadt in Brasov, urmeaza sa ajungem si la cel nou in mai. La fel de bine a fost in Oradea, la Shadows, doi ani la rand sau in Targu Mures sambata trecuta, la Dublin Irish Pub.

Acolo unde promoterul isi da interesul, lucrurile bune nu intarzie sa apara. Ceva imi spune ca si in Constanta la Doors va fi super…

DOORS CLUB: Cum isi gaseste locul Bucovina in... Brazilia?

BUCOVINA: Sincer, cu teama. Brazilia are o scena de metal gigantica si extrem de competitiva, nu te poti duce acolo cu cioara vopsita si cu jumatati de masura. Nu pacalesti pe nimeni, si acolo nu se dau doi bani pe muzica ce nu vine din suflet si care nu e cantata la fel.

Mergem acolo cu incredere, insa, stiind ca energia si sufletul puse in piesele noastre vor fi corect receptate. Din motive care inca ne scapa, Bucovina e vazuta excelent in comunitatea care asculta genuri din astea, iar asa ceva este fantastic. In mod cert, va fi o experienta de prima mana.

DOORS CLUB: Cei mai infocati fani ai vostri nu sunt doar la Iasi...

BUCOVINA: Nici pe departe! Nu am facut vreun top, insa public absolut de nota zece am avut in Timisoara, asa cum zisesem deja, in Galati, in Oradea, in Targu Mures, Ludus, ca sa nu mai zic de Bucuresti, unde am strans 1700 de oameni la lansarea „Nestramutat”. Se pare ca suntem din ce in ce mai populari, si asta e foarte bine, iar faptul ca la concerte vedem de la pusti care vin insotiti de parinti pana la oameni trecuti de 50 sau mai bine de ani e si mai si.

Si nu, nu ne apucam de balade si chestii comerciale, nu vrem sa „facem frumos” pe la televiziuni. Cine ne place, ne place asa cum suntem, metalisti, barbosi, tatuati si non-politically correct. Restul ar trebui sa isi vada de treaba, este loc pentru toti sub soare.

DOORS CLUB: Doors Club va asteapta cu nerabdare, aveti nenumarati fani aici si un sold out binemeritat! Un salut pentru constanteni?

BUCOVINA: Faptul ca s-a nimerit sa venim iar in Constanta dupa doua luni, iar show-ul este sold out cred ca vorbeste de la sine. Stiam ca avem sustinere la malul marii, dar in nici un caz nu ne asteptam la asa ceva. Le multumim tuturor pentru asta si le pregatim un show strasnic. Sa nu incetati niciodata sa fiti voi insiva si sa credeti in puterile voastre!

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 22 martie 2016)

Despre responsabilitate si destin – un dialog cu Aida Tavitian

Despre responsabilitate si destin – un dialog cu Aida Tavitian

DOORS CLUB: Aida, pasiunea vietii tale este, fara indoiala, jazzul. A fost predestinare sau o intamplare fericita?

AIDA TAVITIAN: Personal, consider ca nimic nu este „intamplare” in viata noastra, cu atat mai putin o asemanare de genul acesta intre un parinte si copilul sau.

DOORS CLUB: Jazzul reprezinta o sublima imbinare a rafinamentului muzical cu libertatea de expresie. In spatele acestei „libertati asumate” exista, dincolo de improvizatie sau crearea senzatiei de simplitate maxima, multa stiinta, tehnica, o truda acerba de a descoperi sunetul ideal, in caz ca acesta exista…. Cum e sa canti sau sa compui jazz?

AIDA TAVITIAN: Despre compus n-as putea vorbi, inca nu am ajuns acolo, dar viitorul nu stim niciodata ce ne aduce. :-) Cat despre cantat, talentul nativ, daca exista, trebuie completat de studii, teoretice si practice, si, fara doar si poate, de foarte multa munca. De aici, sau in paralel, poate evolua si se poate dezvolta initiativa de a improviza, de a te juca cu sunetele, ceea ce intr-un cuvant se poate defini ca libertate de creatie. In final, exprimarea propriei trairi interioare ar trebui sa constituie, dupa parerea mea, preocuparea principala a muzicianului de jazz.

DOORS CLUB: Muzica imita natura in deplina manifestare a elementelor sale primordiale. Ce simte un muzician cand asculta vantul, marea?

AIDA TAVITIAN: Cred ca trairile oricarui gen de artist (muzician, actor, scriitor, sculptor etc.) in fata manifestarii maretiei naturii, cu atat mai mult a marii, nu pot fi redate prin limbaj. Limba ne ajuta la multe, dar nu la a exprima 100% simtirea sufletului in astfel de momente. Personal, linistea produsa de imensitatea marii ma scoate din cotidian, imi limpezeste gandurile si sufletul, fiind o reala sursa de inspiratie.

DOORS CLUB: Intre jazz si poezie este o asemanare perfecta. Care este, dupa opinia ta, poezia jazzului? Cum traieste Aida Tavitian jazzul?

AIDA TAVITIAN: E drept ca exista o echivalenta intre unele forme de exprimare, dar nu i-as spune chiar asemanare perfecta. Aida Tavitian simte jazz-ul ca un muzician care traieste pentru si prin ceea ce face!

DOORS CLUB: A te naste in familia maestrului Harry Tavitian este, banuiesc, nu doar o minune…, cat si o mare responsabilitate… Te intalnim pe scena, de foarte multe ori, in duet cu Harry Tavitian, realizand un dialog exemplar. Cum a invatat si cum s-a dezvoltat din punct de vedere muzical Aida Tavitian?

AIDA TAVITIAN: Asa este, ma simt binecuvantata si recunoscatoare in acelasi timp :-) Dar faptul ca m-am nascut in familia lui Harry Tavitian m-a obligat la mai multa munca fie si numai prin parametrii la care a trebuit sa ma raportez. Numai talentul nativ, sau faptul ca esti fiica lui Harry Tavitian, fara determinare, ambitie si efort sustinut – nu inseamna nimic. Ba mai mult, numele de Tavitian iti impune o responsabilitate care nu lasa loc decat pentru munca si perfectionare continua!

DOORS CLUB: Este Constanta un oras care sa satisfaca nevoile creatorului sau publicului de jazz?

AIDA TAVITIAN: Dupa cum spunea un personaj celebru, orice artist ar trebui sa se intrebe ce poate face el pentru orasul lui, nu ce poate face orasul pentru el. E misiunea noastra, sa facem ceva din punct de vedere cultural, artistic, pentru orasul nostru. Exista un public de jazz, chiar daca relativ restrans, care ne bucura cu prezenta lui de fiecare data. Cred ca importanta este energia cu care acesti oameni ne inconjoara, faptul ca ei ne fac sa simtim acea „scanteie” pe scena...

DOORS CLUB: Cum ti-ar placea sa fie, ipotetic vorbind…, Constanta ta artistica?

AIDA TAVITIAN: Constanta artistica.... mai solicitanta pentru public, din punct de vedere al ofertei. :-)

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 20 martie 2016)

„... non per moda ma per vera passione” - Matteo Gattei (New Jersey, Tribute BON JOVI)

„... non per moda ma per vera passione” - Matteo Gattei (New Jersey, Tribute BON JOVI)

DOORS CLUB: Pe 20 februarie 2016, trupa NEW JERSEY soseste la Constanta. Nu sunteti pentru prima oara in Romania. Care au fost orasele in care ati concertat?

MATTEO GATTEI: Ne place mult Romania, am fost prima oara anul trecut, in ianuarie, la Bucuresti (Hard Rock Cafe) si Constanta (Doors Club).

DOORS CLUB: Deci anul trecut ati fost pentru prima oara la Constanta. Cum vi s-a parut Doors Club? Orasul? Romancele?

MATTEO GATTEI: Ne-a placut foarte mult clubul, am fost primiti foarte bine. Stafful clubului a fost foarte amabil cu noi, publicul foarte prietenos. Am facut bucurosi poze la sfarsitul showului cu cativa fani.

Ne-a parut rau ca nu am avut timp sa vizitam orasul si imi amintesc, de asemenea, ca era atat de multa zapada, incat nu am reusit sa vedem Marea Neagra... Speram ca de data aceasta vom fi mai norocosi si vom avea o zi frumoasa pentru a putea vizita orasul macar un pic, cu toate ca sunt convalescent dupa operatia la picior si nu voi putea merge prea mult pe jos...

DOORS CLUB: Cand a luat nastere trupa New Jersey? Si caruia dintre voi i-a venit ideea acestui band?

MATTEO GATTEI: Ideea bandului apartine mie, fratelui meu Alessio (drummer) si lui Davide (voce) – pe care l-am cunoscut prin intermediul unui prieten comun.

DOORS CLUB: De ce Tribute Bon Jovi?

MATTEO GATTEI: Pentru ca suntem mari fani Bon Jovi si dorim sa facem ceea ce ne place mai mult, nu pentru ca ar fi o moda, ci pentru ca e vorba de pasiune adevarata... Cred ca in acest lucru consta forta noastra: avem actualmente in repertoriu circa 100 de cantece ale lui Bon Jovi, printre ele, multe raritati pe care ni le cer anumiti fani la concerte… Interpretez uneori chiar si anumite cantece ale chitaristului Richie Sambora.

DOORS CLUB: Care e cea mai pertinenta asemanare dintre voi si Bon Jovi? Exista si deosebiri?

MATTEO GATTEI: Suntem foarte atenti ca sunetul (aranjamentul) sa iasa foarte bine, foarte aproape de original, chiar si atunci cand calatorim cu avionul si nu putem sa luam cu noi tot ceea ce am dori pentru ca spectacolul sa se desfasoare la cote optime. Bineinteles ca nu afirmam ca am fi identici si nici NU vrem sa fim identici... Ne-am impus o limita de maxim 5-10 % in care putem personaliza in asa fel incat sa ne putem numi cu adevarat o trupa „tribute”. Altfel, daca devii prea personal, s-ar numi trupa de „cover”-uri... Multi nu cunosc aceasta importanta diferenta (chiar si  anumite trupe se pare ca nu au inteles acest aspect).

DOORS CLUB: Care este amprenta voastra, nota personala pe care o aduce New Jersey?

MATTEO GATTEI: Fiecare dintre noi are propriul stil, propria experienta si propriile influente muzicale, care isi lasa amprenta. Ne place sa fim personali atat cat se poate, fara sa deranjam linia originala. Un muzician atent e in masura sa perceapa diferenta dintre noi si original, dar pentru cineva care nu canta la nici un instrument e foarte dificil sa simta nuanta.

DOORS CLUB: De unde vine numele trupei „New Jersey”?

MATTEO GATTEI: New Jersey este titlul celui de-al patrulea album al lui Bon Jovi... Unul dintre albumele noastre preferate si, in mod special, cel care ne reprezinta.

DOORS CLUB: Care e melodia care iti place cel mai mult la Bon Jovi si de ce?

MATTEO GATTEI: Aceasta este o intrebare foarte dificila... As spune ca depinde de „mood”-ul momentului. In general, ne place mai mult discografia de pana in anii 2000 si un pic... Mai putin insa ultimele doua albume...

DOORS CLUB: Care e starea de spirit cu care veniti la Constanta?

MATTEO GATTEI: Suntem foarte fericiti si entuziasti, chiar daca eu si Davide avem anumite probleme de sanatate.

DOORS CLUB: Un mesaj pentru publicul din Constanta?

MATTEO GATTEI: Vom fi din nou impreuna! Ne dorim sa ne distram cu totii, asa incat, pregatiti-va sa fie sarbatoare si prietenie!

(interviu realizat de Amelia Stanescu, 18 feb. 2016)

„Venim cu un chef nebun de distractie!”: Dan Helciug & Spitalul de Urgenta

„Venim cu un chef nebun de distractie!”:  Dan Helciug & Spitalul de Urgenta

DOORS CLUB: Traind intr-o lume atat de grabita si saraca in gesturi frumoase, rareori avem prilejul de a intalni persoane care iti vorbesc cu rabdare, caldura si eleganta. Este o placere, domnule Dan Helciug, sa port o discutie cu dvs. fie ea la telefon sau prin intermediul unui interviu. Cum reusiti sa fiti intr-atat de carismatic, atat de generos in a impartasi acea stare de bine, de calm si armonie?

DAN  HELCIUG: Ne invartim intr-un carusel nebun si nu prea avem timp sa ne acordam atentie unii altora. Fiecare om descoperit inseamna un teritoriu nou, plin de povesti. In ceea ce priveste energia mea pozitiva, probabil ca e nativa... 

DOORS CLUB: Imbinati, intr-un mod fericit, muzica si arta teatrala. Psihologia este o alta pasiune a dvs. Aveti foarte multe de oferit publicului, iar publicul are, fara indoiala, nevoie de terapie... Terapie prin muzica, teatru, dar si prin ras. Ce „boli” se „trateaza” la Spitalul de Urgenta?

DAN  HELCIUG: Tratam bolile sufletului. Muzica mea inseamna mult mai mult decat o muzica pozitiva, satirica. Probabil ca dupa ce nu o sa mai fiu, lumea o sa fie mai „atenta” la mesajele mele artistice. In afara de asta, ca sa tratez boli de suflet am nevoie de... suflete.

DOORS CLUB: Cum se simte Spitalul de Urgenta la cei 15 ani de activitate? Ce pregateste pentru viitorul apropiat?

DAN  HELCIUG: Pregatesc un „Best of” cu multi invitati. Anul acesta, de exemplu, am refacut celebra „Traiasca Berea” impreuna cu Orchestra Zuralia. Dupa 15 ani viata mi se pare si mai frumoasa la... Urgenta!

DOORS CLUB: Stiu ca Luca, fiul dvs., va ajuta din cand in cand cu niste titluri pentru melodiile trupei. Care dintre ele ii poarta semnatura?

DAN  HELCIUG: Luca mi-a dat ideea textelor de la piesa „Bua Bua” si „Viata in Tarie”. L-am platit regeste cu dulciuri si jucarii.

DOORS CLUB: Sunteti un artist plurivalent. Iata, aveti in pregatire si un volum de proza scurta... Ce teme abordati si cum s-a nascut aceasta idee a cartii?

DAN  HELCIUG: „Scrisul” este o pasiune intima pe care o practic din copilarie. Cartea pe care urmeaza sa o public este un manual tehnic virtual de functionare dedicat spiritului.

DOORS CLUB: Daca v-as ruga sa-mi pomeniti un vers care v-a placut mult, acesta ar fi?...

DAN  HELCIUG: „Ce bine ca esti, Ce mirare ca sunt”.

DOORS CLUB: Ce inseamna muzica pentru dvs., domnule Helciug? Incercam o definitie personalizata?

DAN  HELCIUG: Muzica pentru mine inseamna o confesiune intima devenita publica. 

DOORS CLUB: Berea sau doamnele?

DAN  HELCIUG: Doamnele au prioritate!

DOORS CLUB: Inspiratia pluteste in aer sau este in noi?

DAN  HELCIUG: Inspiratia este un tip de inhalatie cu har divin.

DOORS CLUB: La Doors Club, pe 23 ianuarie, Dan Helciug si Spitalul de Urgenta vor oferi publicului un concert de senzatie! Cu ce ganduri veniti spre mare?

DAN  HELCIUG: Venim cu un chef nebun de distractie!

(interviu realizat de Amelia Stanescu, dec. 2015)

La un pahar de vorba cu GOLAN

La un pahar de vorba cu GOLAN

DOORS CLUB: „Golan” este un proiect inedit pentru spatiul muzical romanesc. Cum va intretineti aceasta unicitate?

GOLAN: Facem mereu lucruri care ne reprezinta cu adevarat. Nu incercam sa preluam identitatea altor artisti si credem ca asta ne caracterizeaza cel mai puternic.

DOORS CLUB: Stiu ca la unele dintre concerte invitati sa cante cu voi prieteni instrumentisti. Creati, de cele mai multe ori, „un studio session, o constructie a unui track live cu spectatori”. Ce veti propune publicului constantean pe 16 octombrie?

GOLAN: De cele mai multe ori publicul este diferit. Incercam sa ne adaptam cat de des este cu putinta la publicul din seara respectiva, dar, in acelasi timp, sa mentinem mood-ul Golan. Pe 16 octombrie o sa fim noi.

DOORS CLUB: Nu sunteti pentru prima oara la Doors Club. Cum va place aici?

GOLAN: Este unul din locurile unde am fost primiti cel mai bine. Prima oara am fost foarte surprinsi pentru ca era si primul live act in Constanta, iar noi nu stiam ca oamenii ne asculta aici. O surpriza foarte placuta.

DOORS CLUB: Sustineti multe concerte, sunteti invitati la numeroase festivaluri, atat in tara, cat si in strainatate (anul acesta, de pilda, la 1 iulie, „Golan” a fost singura trupa din Romania invitata la Open’er Festival, in Polonia, alaturi de Faithless, Prodigy, Mumford&Sons si multi altii). Cum e sa traiesti succesul si cum il veti manageria pe mai departe?

GOLAN: Momentan suntem un proiect in crestere si ni se pare inca prematur sa vorbim despre succes. Ne bucuram enorm de feedback-ul pozitiv pe care il intalnim in tara si la o scara mai mica si in afara tarii, dar suntem in plina dezvoltare si mai avem mult drum de parcurs.

DOORS CLUB: A fost/este o melodie pe piata muzicala romaneasca pe care ati fi dorit sa o fi compus voi?

GOLAN: Au fost si sunt multe piese bune in piata muzicala romaneasca. Este destul de greu sa te limitezi la un exemplu. Ne place foarte mult ce fac Subcarpati, Suie Paparude, Moonlight Breakfast si multi altii.

DOORS CLUB: La ce gen de muzica schimbati canalul?...

GOLAN: Nu prea il schimbam pentru ca nu prea il pornim.

DOORS CLUB: Daca v-as ruga sa definiti cuvantul „muzica”, raspunsul vostru ar fi...

GOLAN: Am stat mult sa ne gandim la un raspuns poetic pentru aceasta intrebare, dar inspiratia ne ocoleste astazi. Putem sa spunem simplu ca pentru noi reprezinta cam tot ce este mai frumos.

(Interviu realizat de Amelia Stanescu, 13 oct. 2015)

„Parti din sufletul vostru...” – Interviu cu trupa Suie Paparude

„Parti din sufletul vostru...” – Interviu cu trupa Suie Paparude

DOORS CLUB: Cum se simte trupa Suie Paparude la Doors Club Constanta? Nu e prima oara cand concertati la malul marii, cum va place aici?  

MICHI: Ne place foarte mult clubul, mai ales pentru faptul ca are scena si instalatie de sunet potrivite unui concert Suie.            

DOORS CLUB: Femeile scite, amazoanele locului v-au creat inspiratie?...

MICHI: Intotdeauna :-).

DOORS CLUB: Ati cantat in deschiderea unor trupe mari, recunoscute la nivel international. Cum v-ati simtit pe scena in fata celor de la Depeche Mode?

MICHI: Am fost onorati, am avut mari emotii, dar totul a iesit foarte bine.

DOORS CLUB: Cu cine v-ar placea sa intrati in tandem acum (daca vi s-ar propune sa impartiti scena cu cineva), care e trupa voastra de suflet?

MICHI: Mie personal, mi-ar placea sa cant sau sa merg in turneu cu Apparat si Modeselektor.

DOORS CLUB: „E suflet in aparat”, dar in sufletul vostru ce v-ati dori sa descoperim?...

MICHI: Facand muzica pentru Suie Paparude, cred ca ati putut descoperi sufletul meu. Imi doresc sa descoperiti, ascultand noile piese pe care le voi face, parti din sufletul vostru. 

DOORS CLUB: S-au adunat deja 22 de ani de cand fanii trupei Suie Paparude continua sa va asculte cu acelasi interes. Care a fost si ce a determinat pentru voi cea mai faina senzatie in acest interval apreciabil de cariera?

MICHI: Pentru mine, cea mai frumoasa senzatie a fost atunci cand am avut primul concert si am vazut cu surprindere mare ca o muzica facuta de mine place si si-a gasit ascultatorii.

DOORS CLUB: Proiecte pentru viitorul apropiat?

MICHI: Album nou, acesta e lucrul cel mai important pentru noi in perioada imediat urmatoare, lucrul la noi piese. 

DOORS CLUB: Omoram boxele pe 2 octombrie la Constanta?

MICHI: Le omoram cu basii nostri peste tot pe unde mergem, dar, la Doors, vom avea „grija” de ele in mod special.

                                                                              (Interviu realizat de Amelia Stanescu, 29 sept. 2015)